Starea de sănătate a Iuliei Timoşenko s-a deteriorat, a anunţat fiica sa

RomaniaTV.net
17 06. 2013, 19:02

„În timp ce efectua îngrijiri medicale, se simţea rău. (…) Şi acum, când face orice mişcare, este foarte dureros, deşi ia un calmant foarte puternic”, a declarat Evghenia, fiica opozantei.

În mai 2012, Iulia Timoşenko a fost transferată de la închisoare la Spitalul Public din Harkiv, din cauza unei hernii de disc.

Evghenia a adăugat că mama sa sta aproape tot timpul întinsă, că se mişcă numai cu ajutorul cuiva şi nu este în stare nici măcar să-şi încalţe şosetele.

Încarcerată în august 2011, Timoşenko a fost condamnată două luni mai târziu la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. În prezent, ea este anchetată într-un dosar de fraudă fiscală. Totodată, a fost inculpată pentru complicitate în asasinarea unui deputat în 1996.

Opozanta denunţă o răzbunare politică din partea fostului său rival, actualul preşedinte Viktor Ianukovici.

Acuzaţiile aduse la adresa sa au provocat o criză gravă între Ucraina şi Uniunea Europeană, care a evocat motivaţii politice în aceste procese judiciare şi cere eliberarea opozantei.