Stareţul unei mănăstiri din Vaslui, agresat şi jefuit în chilia sa

13 03. 2017, 16:41

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, stareţul a fost agresat, în cursul nopţii de duminică spre luni, de către persoane necunoscute, în timp ce se afla în una din chiliile mănăstirii de la Movila lui Burcel. Lovit în timp ce dormea, stareţul Ştefan Guşă a reuşit să fugă din chilie într-o altă încăpere a mănăstirii, iar în momentul în care a revenit în camera sa, a constatat că-i lipseau cheile de la două maşini, precum şi cele de la biserică.

„Poliţiştii au întocmit dosar penal în acest caz pentru tâlhărie calificată. În urma cercetărilor, au fost identificate mai multe persoane, care au fost conduse la audieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică, potrivit News.ro.

În urma audierilor, poliţiştii vor dispune eventualele măsuri faţă de suspecţii de tâlhărie.

Citeşte şi Accident grav în judeţul Vaslui. Un microbuz plin cu pelerini s-a răsturnat