STENOGRAME INCENDIARE: Sebastian Ghiță, vizitat de Călin Georgescu, la Belgrad în 2021. Fostul candidat i-a cerut ajutorul: „Sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României”. Călin Georgescu recunoaște întâlnirea

Noi informații au apărut în spațiul public despre fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. Potrivit unor stenograme făcute publice, Sebastian Ghiță s-ar fi întâlnit cu acesta la Belgrad, în 2021. În cadrul discuției, Georgescu i-ar fi cerut sprijin pentru campania electorală din 2024.
Mircea Filipescu
16 mart. 2026, 08:30
STENOGRAME INCENDIARE: Sebastian Ghiță, vizitat de Călin Georgescu, la Belgrad în 2021. Fostul candidat i-a cerut ajutorul: „Sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României”. Călin Georgescu recunoaște întâlnirea

Sebastian Ghiță a făcut publică o înregistrare audio din 2021, în care fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu i-ar fi cerut sprijin pentru campania electorală din 2024. În mesajul transmis, Georgescu își exprimă viziuni bizare și mesianice, descriindu-se drept „pe drumul luminii” și susținând că ar avea sprijinul unor foști ofițeri și al unor influențe internaționale. Înregistrarea surprinde întâlnirea lor la Belgrad, într-un context pe cât de inedit, pe atât de controversat.

Citește și: Cum a reacționat Ilie Bolojan când a văzut interviul dat de mama sa: ”Nu știam, nu mi-a spus nimic”

Sebastian Ghiță: Auzi, măria ta? Prin decembrie 2021, Călin Georgescu ăsta a venit la mine la Belgrad, mă rog, ciudat. Am fost cu el la un restaurant, Jerry… mi l-a trimis cineva, m-a rugat cineva neapărat să-l primesc, să mă văd cu el. Și… foarte ciudat, mi-a arătat clipul ăla al lui când intră el în apă și iese cu calul, cu nu știu ce… Și mi-a zis: ,,Domne’, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României, am venit să mă văd cu niște prieteni sârbi, ruși, am nevoie de ajutor și de sprijin”. Mi s-a părut ciudat rău de tot. Am stat vreo două-trei ore cu el. Foarte curios că acum ceva timp a început o anchetă a unei comisii de investigație americană care verifică legăturile lu’ Călin Georgescu ăsta cu rușii, dacă a primit finanțare de la ruși, chestii, trestii. Mie îmi e clar că e conectat și că probabil ăia l-au sprijinit cu bani, cu relații și sigur… adică ceva făcea el acolo în Serbia, cu sârbi, cu ruși. Foarte ciudat mi s-a părut! Mi-a zis că el e susținut de d-ăștia, de foști ofițeri, ofițeri din structuri și că are suport masiv și că sigur… ceva mesianic așa, că țara se va întoarce spre el. Foarte… foarte curios!

Călin Georgescu, răspuns halucinant: „Le‑am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi‑l dea”

În replică, Georgescu a susținut, la Realitatea Plus, că s-a întâlnit cu Ghiță tocmai pentru a nu primi sprijinul acestuia.

„Este adevărat că m‑am văzut cu dânsul (Sebastian Ghiță – n.r.) la Belgrad, însă pot să vă spun un lucru, în premieră: m‑am văzut atât cu dânsul, cât și cu alți 7–8 similari, cărora le‑am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi‑l dea. Asta a fost strategia mea, pentru că ulterior, după ce am stat de vorbă cu cei 7–8, am auzit din partea serviciilor române de informații: «Georgescu nu are bani, nu are cum să câștige, stăm liniștiți.» Și atunci m‑am înscris în cursă. Am făcut acest lucru absolut deliberat”, a explicat Călin Georgescu.

Citește și: Ilie Bolojan, război total cu PSD: ”Acest tip de minciună, că nu pot să îi spun altfel, nu are niciun fundament real”

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Mihaela Rădulescu a răbufnit la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: ”Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie”
Capital.ro
Regulă la bloc. Asociațiile de proprietari nu mai pot spune „nu”. Ce obligații apar chiar dacă nu sunt scrise clar în lege
Playtech.ro
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele de preț sunt însemnate
Adevarul
„Nu mă duc eu de bună voie”. Un interlop căutat de cinci ani, după ce a desfigurat un tânăr, face live-uri pe TikTok
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Edi Iordănescu a dezvăluit ”informațiile primite pe surse” înaintea eliminării României de la Euro 2024: ”Nu le puteam proba”
MediaFlux
Tradiții în Miercurea Luminată. Cum putem evita „nunta șoarecilor” în casa noastră
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj