STIREA TA. SCANDAL la Olimpiada de matematică. Olimpici internaţionali, depunctaţi pentru că ştiu PREA MULT

RomaniaTV.net
24 02. 2014, 11:12

Un cititor RomaniaTV.net ne-a scris că scandalul este în floare la Colegiul „Tudor Vianu” din Capitală, după faza pe sector a Olimpiadei de Matematică, desfăşurată duminică. Sute de părinţi şi copii aşteaptă să depună contestaţii la secretariat pentru că nu au fost punctaţi, deşi au obţinut rezultate corecte, prin metode diferite de rezolvare a problemelor.

„Deștepții care se ocupă cu Olimpiada, au dat niște probleme grele, așa cum este normal, dar au băgat la corectat niște profesorași de cartier, care habar n-au să interpreteze o teză. S-a ajuns la hilara situație în care, copii de internațională să nu treacă de faza pe sector (…) pentru că au rezolvat problemele în altă manieră decât cea din baremul de corectare. Rezolvări geniale, care meritau punctate cu 10, au fost evaluate cu ZERO (…). Elevii, dacă au fost corectați de „femeia de serviciu”, au fost depunctați în masă, fiindcă n-au scris „ca la barem”. De unde să știe biata „femeie de serviciu” care a corectat lucrările unor olimpici abia veniți cu aur și argint de-afară, că aceeași problemă se rezolvă și geometric, și trigonometric și vectorial… și toate rezolvările sunt valabile”, ne-a scris Mihai Guţanu, pe Facebook.

Duminică, 23 februarie, a avut loc în Bucureşti Olimpiada de Matematică, faza pe sector, pentru elevii claselor V-XII. VEZI SUBIECTELE AICI