STRIGĂTOR LA CER. Copil de 6 ani AGRESAT SEXUAL de un vecin în vârstă de 14 ani

RomaniaTV.net
21 10. 2013, 16:57

„Tatăl unui minor în vârstă de 6 ani a sesizat faptul că un vecin ar fi întreţinut raporturi sexuale cu fiul lui. E vorba de un minor în vârstă de 14 ani, din aceeaşi localitate. Fapta s-ar fi petrecut la începutul săptămânii trecute, dar abia acum copilul a povestit părinţilor ce s-a întâmplat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru viol, iar suspectul va fi supus unei expertize medico-legale, pentru a se vedea dacă acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

Potrivit Agerpres, cercetările sunt efectuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui.

Mama suspectului povesteşte că nu şi-a imaginat nicio clipă că fiul ei este capabil de aşa ceva.

„Nu mi-am închipuit! Sunt distrusă! Nici nu mai am cuvinte! A recunoscut ce a făcut cu băieţelul vecinilor! E îngrozitor! Băiatul meu nu este un copil rău, dar este o fire mai închisă. Nu ştiu ce a fost în capul lui”, a spus mama băiatului de 14 ani.

În acest caz urmează să fie sesizată şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

Citeşte şi: MONSTRU DE TATĂ. Un bărbat a recunoscut că şi-a violat, în mod repetat, fiica de 13 ani