Ziua de acum 70 de ani în imagini: Atacul de la Pearl Harbour GALERIE FOTO

RomaniaTV.net
07 12. 2011, 15:59

La şapte decenii de la Pearl Harbor, din epava vasului de război Arizona, scufundat de aviaţia japoneză, se scurge în continuare combustibil, evocând pentru unii lacrimile miilor de marinari care s-au scufundat odată cu nava.

În zorii zilei de 7 decembrie 1941, Japonia a trezit „gigantul adormit” american, bombardând flota Pacificului ancorată la baza din Pearl Harbor, în arhipelagul Hawaii.

În două ore, 20 de nave au fost scufundate sau avariate şi 164 de avioane distruse.

Denunţând „o dată care va rămâne pentru totdeauna în istorie ca ziua infamiei”, preşedintele Franklin Roosevelt a declarat război Japoniei, schimbând cursul celui de-al Doilea Război Mondial atunci când mulţi dintre compatrioţii săi sperau încă să evite conflictul.

Miercuri, o sută de supravieţuitori de la Pearl Harbor, dintre care şapte se aflau la bordul navei Arizona, vor defila în cadrul ceremoniei comemorative desfăşurată la baza navală încă activă, potrivit Mediafax. În timp ce steagul american va fi arborat pe întreg teritoriul Statelor Unite, un minut de reculegere va fi ţinut la 07.55 (19.55, ora României), ora la care au căzut primele bombe.