Superlativele Euro. Cine a marcat cel mai rapid gol şi cine a pierdut mai multe finale

RomaniaTV.net
06 06. 2012, 12:10

Datele statistice sunt la mare căutare înainte de startul Euro 2012, care se va da pe 8 iunie, la Varşovia. În aşteptarea acestei a 14-a ediţii a întrecerilor continentale, AFP a trecut în revistă principalele cifre desprinse în urma disputării turneelor finale anterioare.

Cele mai multe titluri: Germania (inclusiv RFG) – 3;

Cele mai multe finale pierdute: Germania (inclusiv RFG) şi URSS – câte 3;

Meciul cu cele mai multe goluri: Iugoslavia – Franţa, scor 5-4, în semifinalele ediţiei din 1960;

Cel mai rapid gol: rusul Dmitri Kiricenko în secunda 68 a meciului disputat împotriva Greciei în faza grupelor din 2004;

Cele mai multe goluri marcate (ediţii cumulate): Michel Platini (Franţa) – 9 (la o singură ediţie), Alan Shearer (Anglia) – 7, Thierry Henry (Franţa), Patrick Kluivert şi Ruud van Nistelrooy (ambii Olanda), Nuno Gomes (Portugalia) – câte 6.

Cele mai multe goluri marcate de fotbaliştii din actualele loturi participante: Wayne Rooney (Anglia), Zlatan Ibrahimovici (Suedia) – câte 4, Roman Pavliucenko (Rusia), Lukas Podolski (Germania), Jon Dahl Tomasson (Danemarca), Frank Lampard (Anglia), Angelos Charisteas (Grecia) – câte 3;

Cel mai mare număr de meciuri jucate: Lilian Thuram (Franţa) şi Edwin van der Sar (Olanda) – câte 16, Luis Figo şi Nuno Gomes (ambii Portugalia), Karel Poborsky (Cehia) şi Zinedine Zidane – câte 14;

Cel mai mare număr de meciuri jucate de fotbaliştii din actualele loturi participante: Olof Mellberg (Suedia) – 10, Kostas Katsouranis (Grecia), Miroslav Klose şi Philipp Lahm (ambii Germania), Cristiano Ronaldo (Portugalia) – câte 9, Sebastian Schweinsteiger (Germania), Iker Casillas şi Fernando Torres (ambii Spania) – câte 8, Giorgos Karagounis (Grecia), Andreas Isaksson şi Zlatan Ibrahimovic (ambii Suedia) – câte 7.