Surpriză în showbiz. Andreea Bălan și Jador, împreună. Primele declarații ale artistei: „Există o chimie între noi. Ne-am întâlnit la o emisiune”

Andreea Bălan și Jador, împreună. Nimeni nu s-ar fi așteptat la o asemenea veste, dar este cât se poate de adevărată. Ambii sunt artiști extrem de iubiți de public, astfel s-au decis să colaboreze și au lansat o piesă împreună.

24 mart. 2023, 21:02
Surpriză în showbiz. Andreea Bălan și Jador, împreună. Primele declarații ale artistei: „Există o chimie între noi. Ne-am întâlnit la o emisiune”
Andreea Bălan și Jador, împreună

Andreea Bălan și Jador, împreună. Colaborarea celor doi artiști a fost surprinzătoare, mulți dintre fani nu se așteptau să îi vadă lucrând împreună, mai ales că genurile pe care le abordează sunt diferite. Blondina a recunoscut că ea a fost cea care i-a propus lui Jador să colaboreze, după ce în luna ianuarie s-au întâlnit la câteva evenimente. Totodată, a mărturisit că există o chimie puternică între ei, dar pe lângă acest lucru, a văzut și o oportunitate să se reinventeze.

Andreea Bălan și Jador, împreună

Pe genul lui, el este un artist extrem de iubit și respectat. Pe partea mea, la fel și eu. Atunci, fuziunea asta este neașteptată, foarte frumoasă. Videoclipul este foarte sexy. Există așa o chimie între noi și mi-a venit ideea de Revelion, când ne-am întâlnit la o emisiune.

Am făcut un TikTok, la vremea respectivă, împreună. Mi-a zis că mă admiră de mulți ani și atunci, am zis ‘De ce nu? Ia să încerc și altceva’. La un moment dat, trebuie să te reinventezi, să faci tot felul de chestii. Într-o carieră de 20 și de ani trebuie să faci tot timpul chestii și să colaborezi, iar eu m-am reinventat de multe ori’, a spus artista, potrivit Unica.ro.

Citește și: Ce se întâmplă cu procesul dintre Andreea Bălan și George Burcea. Dosarul deschis de vedetă împotriva fostului soț este aruncat de la o instanță la alta

Andreea Bălan, despre prețul succesului

Chiar dacă s-a făcut cunoscută în întreaga țară de la o vârstă foarte fragedă, vedeta de la „America Express” a pornit, la majorat, de la zero. Banii din concerte dispăruseră și a fost nevoită să-și croiască propriul drum în industria muzicală și să ajungă singură la succesul de care se bucură acum.

Este conștientă că faima a costat-o destul de scump. În perioada adolescenței, Andreea Bălan nu avea suficient timp pentru prieteni și familie, deoarece cariera îi ocupa tot timpul. Situația s-a schimbat radical după ce a devenit mamă, prioritatea devenind fiicele sale.

Nu am știut niciodată (câți bani a generat trupa, n.r.). E firesc ca un copil să nu aibă noțiunea banului. Aveam 14-15 ani. Banii au fost gestionați, la vremea respectivă, de părinții noștri. Din nou, nu regret ceea ce s-a întâmplat pentru dacă eu mă trezeam, la 18 ani, cu acei bani, probabil aș fi fost o răsfățată și nu aș mai fi avut ambiția de a construi mai departe.

 Trezindu-mă la 18 ani cu nimic, am avut ambiția să construiesc mai departe și să muncesc foarte mult ca să am o casă, un rost, o mașină, o situație. Am muncit foarte, foarte mult. Am luat-o de sub zero. Banii de atunci nu mai erau (…) Nu regret absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat atunci pentru că tot ceea ce a fost mi-a dat ambiția să muncesc în continuare și să construiesc omul de astăzi și situația pe care o am astăzi.

Nu poți să le ai pe toate. Nu poți să fii o femeie de carieră și să realizezi foarte multe lucruri fără să iei de undeva. La mine s-a luat din copilărie, din adolescență, din lucrurile care trebuiau trăite emoțional la vremea respectivă (…) De acum, de când sunt mămică, prioritatea mea sunt fetițele mele.

Evident, dacă vreau să-mi meargă în carieră, trebuie să-i aloc timp (…) În trecut, neavând copii, automat, 80% din timpul meu îl dedicam carierei mele și 20% relației mele sau prietenilor. De aceea, mult timp nu am avut vacanțe, nu am avut prieteni pentru că tot timpul eram pe carieră”, a spus Andreea Bălan, la FRESH by UNICA.