Sute de TIR-uri blocate în vama Nădlac VIDEO

RomaniaTV.net
17 01. 2012, 06:48

Şoferii de TIR-uri au avut nevoie de nervi de oţel. Niciun camion nu a scăpat de verificarea minuţioasă a vameşilor unguri. Controalele au avut loc la câteva zile după ce în mai multe TIR-uri au fost descoperiţi oameni care voiau să treacă ilegal graniţa, ca să lucreze în străinătate.

Controlul autocamioanelor s-a făcut pe o singură bandă, astfel că sute de TIR-uri au format o coadă pe opt kilometri. Şoferii spun că vor ajunge cu întârziere la destinaţie.

Poliţiştii arădeni îi sfătuiesc pe şoferi să meargă pe traseele ocolitoare, spre Vărşand.

Şoferii au profitat de pauza forţată pentru a-şi face orele de somn. Chiar şi aşa, cei mai mulţi dintre ei spun că se vor alege cu amenzi de la companiile pentru care lucrează, pentru că nu vor ajunge la timp la destinaţie.