Tânăr arestat după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de trei ani. Totul s-a întâmplat cu acordul părinţilor copilului

Un bărbat de 29 de ani a fost arestat după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de trei ani cu acordul părinţilor copilului. Părinţii minorei au fost şi ei arestaţi, anunţă DIICOT.

RomaniaTV.net
02 mai 2017, 11:47
Tânăr arestat după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de trei ani. Totul s-a întâmplat cu acordul părinţilor copilului

Bărbatul de 29 de ani este acuzat de pornografie infantilă în formă continuată, viol şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate, iar părinţii fetiţei sunt cercetaţi pentru trafic de minori şi complicitate la viol.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada anilor 2011 – 2016 inculpatul S.C., domiciliat în Bucureşti, a desfăşurat acte de pornografie infantilă în formă continuată, viol şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate. S-a reţinut că inculpatul a intreţinut acte sexuale cu o fetiţă minoră în vârstă de 3 ani, cu acordul inculpaţilor R. M.-L. şi R. N.-R., părinţii acesteia, în schimbul unor sume de bani. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpaţii R. M.-L. şi R. N.-R, părinţii minorei, au practicat prostituţia împreună sau separat, şi-au neglijat sau abuzat fiica minoră pe care au încredinţat-o în repetate ocazii inculpatului S. C., fie pentru ca acesta să o supravegheze, fie pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea”, transmit procurorii.

Potrivit DIICOT, în perioada 2011-2013, bărbatul ar fi „creat şi administrat un site de profil unde au fost postate, distribuite şi comentate de utilizatorii cu interese comune, materiale pornografice cu minori. Inculpatul şi-a creat propria comunitate în cadrul acestui site pentru a-şi împărtăşi pasiunea deviantă cu alte persoane şi pentru a dobândi acces la colecţiile de profil ale celorlalţi utilizatori. În cadrul acestui site, se promova legalizarea pornografiei infantile, inculpatul considerând că relaţiile sexuale întreţinute cu minori îi ajută pe aceştia să se dezvolte şi este de natură a diminua abuzurile asupra acestora.”

Citeşte şi Adolescent de 14 ani, cercetat pentru viol după ce ar fi abuzat de un copil de 10 ani