Tânăr eliberat recent din penitenciar, prins de poliţiştii din Capitală cu focuri de armă, după comiterea unui furt

24 10. 2017, 11:45

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia Capitalei, poliţişti din cadrul Secţiei 9 au supravegheat activitatea unui tânăr recent eliberat din penitenciar, având suspiciunea că ar putea comite din nou furturi din locuinţe, news.ro.

Astfel, luni, tânărul a fost observat în timp ce s-a deplasat către o zonă din judeţul Ilfov, unde a monitorizat diverse imobile, după care a escaladat gardul unei case, pătrunzând prin efracţie în interiorul locuinţei.

După două ore, poliţiştii l-au văzut cum a aruncat peste gardul imobilului trei genţi voluminoase şi au încercat să-l prindă. Pentru că tânărul a fugit, unul dintre poliţişti a tras două focuri de armă în plan vertical, fără a exista victime sau pagube materiale.

Un bărbat, proaspăt eliberat din penitenciar, a fost prins beat şi fără permis la volan

Tânărul a devenit violent, dar a fost imobilizat şi dus la sediul subunităţii pentru audieri.

Prejudiciul, estimat la 7.000 de lei, a fost recuperat integral şi restituit familiei păgubite. Tânărul furase aparatură electronică, bani şi haine.

Cercetările sunt continuate pentru furt calificat, tânărul fiine reţinut şi urmând să fie dus în instanţă.