Tăriceanu, întâlnire cu Ponta la Guvern. Premierul merge marţi în Parlament

RomaniaTV.net
02 12. 2014, 08:24

Victor Ponta a anunţat marţi ca, după data de 10 decembrie, odată cu trecerea bugetului pentru 2015 prin Parlament, va coopta partidul lui Călin Popescu Tăriceanu în Guvern. Premierul a precizat că, prin promovarea unor membri ai PLR în Execuitv, va avea loc o „restructurare” a Executivului şi va fi nevoie de un vot în Parlament.

În plus, premierul a vorbit despre posibilitatea reducerii numărului de miniştri. 

Potrivit unor surse politice, cea mai notabilă victimă a remanierii ar putea fi Ioana Petrescu, ministrul de Finanţe. Ea ar urma să fie înlocuită de către Daniel Chiţoiu (PLR), cel care a mai ocupat această funcţie în primul guvern Ponta.

Un alt portofoliu pe care l-ar primi dizidenţii din PNL grupaţi în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi cel al Ministerului pentru IMM-uri, unde Andrei Gerea, fost ministru al Economiei, îl va înlocui pe Florin Nicolae Jianu.

Pe de altă parte, conform unor surse guvernamentale, citate de stiripesurse.ro, Tăriceanu ar fi cerut patru ministere: Finanţele, Ministerul Culturii, Ministerul Mediului sau Educaţiei şi Ministerul Economiei sau Transporturilor. Cultura şi Mediul aparţin, în momentul de faţă, UDMR, care a decis, de principiu, ieşirea de la guvernare.