Tatăl lui Gabriel Tamaş, despre fiul său: Nu pot să îi scot alcoolul din cap

11 10. 2013, 09:22

Gabriel Tamaş a fost implicat în două scandaluri în ultimele şase luni: în luna mai a spart uşa unui bloc, iar sâmbăta trecută s-a bătut cu Daniel Pancu, de fiecare dat fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, informează România TV.

Tatăl său i-a angajat chiar şi un bodyguard care să-l ţină departe de băutură.

„E adevărat că are probleme cu alcoolul şi nu am cum să-i scot asta din cap. Bea o dată pe lună. Nu am ce să-i fac. E matur şi răspunde pentru faptele sale”, a spus Iosif Tamaş pentru prosport.ro.

Gabriel Tamaş s-a transferat recent la CFR Cluj şi are 63 de selecţii la echipa naţională.