Taxa de salubritate din sectorul 4, anulată de Tribunalul Bucureşti

06 06. 2018, 17:52

„PNL a reușit să facă dreptate cetățenilor din Sectorul 4!

Partidul Național Liberal Filiala Sector 4 a obținut în primă instanță anularea taxei de salubritate impusă în mod nedrept de către Adiministrația Băluță și Alianța PSD-ALDE-PMP-PPUSL.

Ne așteptăm ca Primarul și acoliții săi să conteste decizia Tribunalului București, ignorând nemulțumirile cetățenilor din sectorul pe care îl conduc, dar avem speranța ca această hotărâre istorică dată astăzi să rămână definitivă”.

Potrivit unui comunicat de presă, primăria Sectorului 4 pierde anual 10.000.000 de euro de la buget din
cauza celor care nu plătesc taxa de salubrizare. Cu această sumă pot fi construite în sector 20 de grădinițe, 25 de școli sau un spital. Din 50.000 de firme care au sediul social în Sectorul 4, doar 4.000 au plătit anul trecut taxa de salubrizare.

Chiar și în aceste condiții, instanța a hotărât suspendarea hotărârilor Consiliului Local al Sectorului 4 nr. 2/2018 și 347/2017, care obligă persoanele fizice și juridice să achite taxele de salubrizare la un cuantum adaptat indicatorilor economici actuali. Decizia instanței nu este, însă, definitivă și poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile. Această sentință nu a fost însă comunicată oficial către Primăria Sectorului 4, dar edilul Daniel Băluță este hotărât să o atace la instanța superioară.

„Hotărârea nu a fost comunicată oficial către noi. După comunicare, vom face recurs. Este doar o etapă procesuală. Când vom avea o decizie definitivă, o vom aplica cu strictețe, așa cum se întâmplă de altfel în privința tuturor sențințelor pronunțate în dosarele în care Primăria Sectorului 4 este parte. Salubrizarea este un serviciu de utilitate publică și trebuie plătită. Peste tot în lume există această taxă. Bani care pot fi folosiți pentru proiecte importante pentru toți cetățenii. Nu este posibil ca un partid, de orice fel, cu atât mai mult liberal, să îndemne
cetățenii să încalce legea și să nu își plătească taxele. Nu opunându-te tuturor proiectelor bune câștigi electoratul, ci venind cu proiecte viabile și bine gândite. PNL aruncă la gunoi investiții importante.”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.