Teleportarea, posibilă? Un experiment incredibil

11 03. 2016, 07:49

Teleportarea, aşa cum am văzut-o în celebrul serial Star Trek, ar putea să devină realitate, cel puţin din punct de vedere tehnologic. Cu ajutorul fizicii cuantice, corpul uman ar putea fi dezintegrat la nivel de atomi şi recompus în forma iniţială, după transferul acestora dintr-o locaţie în alta.

S-au făcut deja experimente ştiinţifice care au demonstrat că există posibilitatea transferului de informaţie, însă fără să se experimenteze pe oameni, asta pentru că, dincolo de structura celulară, există conştiinţa şi memoria, două stări pe care lumea ştiinţifică nu a reuşit încă să le standardizeze.

Specialiştii în ştiinţe neurologice din cadrul Universităţii din California au realizat însă un experiment în care au încercat să analizeze modul în care se comportă creierul uman în timpul unei teleportări virtuale.

Citiţi continuarea şi vedeţi un clip video incredibil cu tehnologia dezvoltată de specialişti pe GadgetReport.ro