13 persoane au fost arestate în Belgia. Grupul terorist plănuia să ucidă poliţişti

16 01. 2015, 11:08

Ultimele două persoane suspectate că făceau parte din grupul terorist dezmembrat joi de politiştii belgieni au fost arestate vineri în Franţa, au informat vineri reprezentanţii Parchetului belgian, ţinând să precizeze că persoanele respective nu aveau legătură cu atentatele de săptămâna trecută, din Paris.

În timpul operaţiunilor antiteroriste de joi, din Verviers, au fost confiscate arme şi explozibili. De asemenea, politiştii au descoperit uniforme de poliţişti. Autorităţile belgiene presupun că membrii acestei celule teroriste plănuiau să atace sediile comisariatelor de poliţie şi pe cel al Palatului de Justiţie.