Tragedie în Bucureşti. Braţul unei macarale s-a prăbuşit peste o maşină în trafic FOTO

RomaniaTV.net
02 11. 2019, 09:13

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, braţul unei macarale s-a prăbuşit peste un autoturism în care se aflau patru persoane, pe strada Matei Millo. Trei dintre acestea au ieşit din maşină după impact, a patra – un bărbat – fiind însă încarcerată.

„În autoturism erau 4 persoane, patru bărbaţi. Trei dintre aceste persoane au ieşit după momentul impactului, cea de-a patra persoană a rămas blocată în autoturism încarcerată, este în stare de inconştienţă în acest moment. I s-a acordat primul ajutor, este intubat”, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.

După ce a fost scos din autoturism, bărbatul peste care a căzut braţul unei macarale a fost transportat la spitalul Universitar. Alţi doi bărbaţi care se aflau în autoturism au fost transportaţi la Spitalul Floreasca şi unul la Spitalul Universitar.