Tragedie la Dunăre. Au salvat doi copii cu preţul vieţii VIDEO

RomaniaTV.net
23 07. 2012, 11:54

Mai multe familii au mers să se scalde în apele Dunării, lângă Capidava. Doi dintre copiii din grup s-au aventurat prea departe de mal, s-au speriat şi au început să strige după ajutor. Un bărbat de 45 de ani şi o tânără de 25 de ani au sărit în ajutorul lor. Au reuşit să-i împingă la mal însă ei au fost luaţi de curenţi.

După ore de căutări, doar una dintre victime a fost găsită. Medicii nu au mai putut face însă nimic pentru a-i salva viaţa. Sfâşiată de durere, o femeie a leşinat.

Tânăra de 25 de ani nu a fost de găsit. Cel mai probabil, trupul ei a fost luat de curenţi şi dus în aval. Căutările continuă.