Tragedie la spitalul din Caransebeş. O pacientă în vârstă de 84 de ani s-a aruncat de la etajul doi

18 02. 2019, 12:41

„Am fost sesizaţi, la ora 4,25, că o pacientă în vârstă de 84 de ani s-a aruncat de pe geamul holului de la etajul al doilea al Spitalul Municipal Caransebeş. În continuare, se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Adrian Jurjică.

Vârstnica, care era din comuna Cornea, a fost internată în urmă cu câteva zile la spital, fiind diagnosticată cu bronşită. Potrivit medicilor, femeia suferea şi de depresie, după ce soţul ei murise, în urmă cu trei săptămâni.