Traian Băsescu, SHOW în berărie după plecarea de la Cotroceni VIDEO

21 12. 2014, 14:16

Traian Băsescu a fost primit cu urale şi aplauze prelungite în berăria în care s-a întâlnit cu liderii PMP. Fostul preşedinte a venit împreună cu Maria să bea bere cu susţinătorii săi, iar lumea aflată în berărie s-a înghesuit să-l îmbrăţişeze şi să îi facă daruri.

Pentru a putea fi văzut de toţi simpatizanţii, Traian Băsescu s-a urcat pe o bancă şi le-a adresat celor prezenţi câteva cuvinte.

„Zece ani toţi au spus că de ce m-am dus în restaurante, dar le spuneau cârciumă… Ce vă spun, în mod real: 10 ani foarte mult mi-am dorit să rămân şi om. Şi acum am revenit la calitatea de om normal, dar şi 10 ani cât am fost preşedinte…”, a spus Traian Băsescu.