GREVĂ a transportatorilor feroviari şi a vameşilor din Grecia. Atenţionare pentru români: Cursele se suspendă pentru 24 de ore

31 05. 2017, 16:52

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Asociaţia Sindicală a Mecanicilor de Locomotivă a anunţat organizarea unei greve de 24 de ore, începând de joi, 1 iunie, ora 00:00. Ca urmare, vor fi suspendate cursele feroviare de pe întreg cuprinsul Republicii Elene.

Totodată, lucrătorii vamali eleni au anunţat de asemenea, o grevă de 24 de orei, începând cu 1 iunie, ora 00.00. „Conform comunicatului organizatorilor protestului, serviciile de control vamal se vor desfășura în regim de urgență, cu personal diminuat. Ca urmare, recomandăm celor interesaţi să se informeze privind condițiile specifice punctului de frontieră de pe traseu și să ȋși rezerve timp suplimentar de așteptare”, se arată într-o alertă emisă de MAE în atenţia românilor care ar putea călători în Grecia în perioada următoare.

Cetăţenii români afectaţi de situaţie pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 şi +302106728875, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena: +306980833448.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.