Trei copii şi tatăl lor au murit ÎNECAŢI într-o balastieră, pe râul Siret

RomaniaTV.net
29 06. 2012, 10:00

„Tragedia s-a produs după ce unul dintre copii a căzut, iar ceilalţi doi şi tatăl au încercat să îl salveze. Apelul la 112 a fost primit la ora 11.37, de la un localnic”, au mai spus sursele citate.

Cel mai mic dintre copii are aproximativ 7-8 ani, potrivit celor de la ISU.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje ISU, unul din Roman şi unul din Piatra Neamţ, şi un echipaj SMURD.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, scafandrii au reuşit să recupereze din apă cadavrul unuia dintre copii.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a dispus Gărzii Naționale de Mediu și Administrației Naționale Apele Române, prin unitățile teritoriale, să ia toate măsurile necesare pentru investigarea cauzelor care au dus la producerea acestui tragic eveniment.