Trei medalii de argint şi una de bronz, obţinute de elevii români la Olimpiada Internaţională de Chimie

01 08. 2018, 13:16

Potrivit sursei citate, olimpicii români premiaţi cu argint sunt Teodora Stan (clasa a X-a – Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Hakan Calila (clasa a XII-a – Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa) şi Tudor Cristian Cozma (clasa a XII-a – Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi). Daniel Cristian Ungureanu (clasa a XII-a – Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) a fost medaliat cu bronz.

La IChO 2018, desfăşurată în perioada 19 – 29 iulie, la Praga şi Bratislava, au fost prezenţi 300 de concurenţi din 82 de ţări, precizează ministerul.