Trei secrete pentru a avea un copil puternic

RomaniaTV.net
05 09. 2012, 20:45

Construieşte-i imaginea de sine

Copiii sunt ceea ce părinţii le spun că sunt. Construieşte-i de mic o imagine de sine puternică. Formule precum “Eşti isteţ”, “Eşti foarte puternic”, “Poţi să faci orice îţi propui”, “Poţi fi orice doreşti” nu trebuie să-ţi lipseacă din “repertoriu”. Totul trebuie făcut cu măsură, astfel încât să nu cazi în extrema cealaltă şi să îţi obişnuieşti copilul să se supraaprecieze.

Învaţă-l să fie independent

Încurajează-ţi copilul să facă lucrurile singur, să accepte noile provocări şi să găsească singur soluţii. “Poţi să faci asta”, “Poţi rezolva singur acestă problemă”. Învaţă-l să gesioneze banii, să repare lucruri, să joace fotbal, şah, să manevreze diverse unelte. Chiar dacă ai fată, şi ea trebuie să ştie toate aceste lucruri.

Învaţă-l să gândească

Pune-i tot timpul copilului tău întrebări de genul “Ce crezi tu despre asta?”, “De ce crezi tu că s-a întâmplat asta?”, “Răspunsul acesta este corect. Cum ai ajuns la el?”. În acest fel îl înveţi nu numai să-şi pună mintea la contribuţie, ci şi să-şi argumenteze raţionamentele. Fiind obişnuit încă de mic să-şi argumenteze afirmaţiile, la maturitate nu-i va fi niciodată teamă să-şi susţină ideile.

Citeşte mai mult pe sfatulparintilor.ro