Tribunalul Constituţional a suspendat şedinţa parlamentului Cataloniei în care se aştepta declararea independenţei

RomaniaTV.net
05 10. 2017, 14:40

Decizia Tribunalului Constituțional a fost luată în urma contestației depuse de Partidul Socialist din Catalonia (PSC), care se opune secesiunii.

Executivul catalan, condus de Carles Puigdemont, anunțase că urmează să solicite luni parlamentului regional declararea independenței provinciei, în urma rezultatelor preliminare ale referendumului de duminică, potrivit cărora 90% dintre votanți au susținut secesiunea de restul Spaniei.

Prezența la vot a fost însă de numai 43%, în condițiile în care majoritatea catalanilor care doresc rămânerea în interiorul regatului spaniol au boicotat scrutinul.