Trupul unui bărbat, fost poliţist local, găsit tranşat în casă. Fosta soţie a fost arestată

RomaniaTV.net
22 10. 2018, 06:51

UPDATE: Femeia acuzată că şi-a omorât soţul în decembrie 2016 şi apoi l-a tranşat a primi luni mandat de arestare pentru 30 de zile, din partea unei instanţe a Tribunalului Brăila.

Bărbatul, din satul Lanurile, comuna Viziru, fusese dat dispărut în luna februarie anul trecut de una dintre surorile sale, după ce soţia acestuia le-a spus apropiaţilor că soţul i-a plecat la muncă în străinătate în decembrie 2016 şi nu mai ştie nimic despre el.

Conform anchetatorilor, rudele dispărutului au descoperit, sâmbătă seară, în timp ce făceau curăţenie într-un grajd al casei, picioarele bărbatului. Poliţiştii au fost alertaţi şi au deschis o anchetă la faţa locului. În urma cercetărilor, oamenii legii au găsit duminică, în podul casei, craniul bărbatului, iar în toaleta din curte actele şi hainele fostului poliţist local.

Sătenii le-au declarat poliţiştilor că simţeau miros greu când treceau prin faţa casei, dar au crezut că este de la gunoaie, având în vedere că în casa respectivă nu mai locuia nimeni de când bărbatul fusese dat dispărut, iar fosta soţie se mutase.

Femeia, în vârstă de 28 de ani, mamă a doi copii, considerată a fi principalul suspect în acest caz, a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă.