Tudorel Toader: CSM emite avize consultative doar cu referire la legile justitiei

RomaniaTV.net
28 01. 2019, 13:08

„CSM emite avize consultative doar cu referire la legile justitiei! În rest, să ne cunoaştem şi să ne respectăm competenţele legale şi constituţionale”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat în urmă cu o săptămână că ministerul a elaborat proiectul de OUG prin care se vor putea contesta sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal. Toader a susţinut că o opţiune similară există şi în cazul dosarelor bazate pe protocoalele secrete între Ministerul Public şi SRI.

Ministrul a precizat că este vorba despre o ordonanţă de urgenţă pentru „repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegale”, iar aceştia vor putea face contestaţie în anulare.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni, referindu-se la OUG privind contestaţia în anulare, că o astfel de contestaţia va fi făcută de cei care din 2014 au fost condamnaţi de complete nelegal constituite, prevcizând însă că sunt vizate atât condamnările, cât şi achitările.