Turism omorât de o piesă de 200 de euro. Cum pot ajunge turiştii la cetatea Râşnov

09 01. 2019, 07:10

Cu doar trei zile înainte de Crăciun, liftul pe plan înclinat, care urca în doar 50 de secunde turiştii la cetatea Râşnov, s-a stricat.

 „Abia pe 31 am constatat, firma de mentenanţă a descoperit care este piesa de vină. Este o piesă care raspunde de deschiderea şi închiderea uşilor. S-a făcut pe 3 ianuarie comandă”, Elena Nan – administratorul liftului, potrivit digi24.

Piesa care trebuie înlocuită costă aproximativ 200 de euro şi a fost comandată tocmai din Elveţia. Unic în ţara noastră, liftul cu cremalieră care a costat 3 milioane de euro din fonduri europene, ar urma să fie reparat în aproximativ două săptămâni.

„Sigur că a afectat, în primul rând, turistul şi, după aceea, oraşul Râşnov, primăria oraşului Râşnov”, Mariana Ducar – viceprimar.

O confirmă şi cifrele. În luna decembrie, doar 900 de turişti s-au bucurat de urcările cu ascensorul înclinat, de 3 ori mai puţini ca în decembrie 2017.

O urcare cu liftul costă 12 lei pentru adulţi, respectiv 6 lei pentru copii. Anul trecut, peste 450.000 de turişti au vizitat Cetatea Râşnov, iar cei mai mulţi dintre ei au folosit ascensorul înclinat.