Ucigaşii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi au scăpat de pedeapsa cu moartea

RomaniaTV.net
07 09. 2020, 14:55

Verdictul definitiv a fost stabilit luni, iar identităţile condamnaţilor nu au fost făcute publice. Procesul a fost criticat vehement de grupurile de activişti pentru drepturile omului şi chiar de un investigator independent al ONU, pe motiv că niciun oficial saudit sau o altă persoană care ar fi ordonat asasinatul nu a fost condamnată, ci doar executanţii, fiind pusă la îndoială independenţa curţii.

Decizia întoarce verdictul din decembrie, când cinci persoane fuseseră condamnate la moarte pentru crimă, iar alte trei au fost găsite vinovate de complicitate şi au primit o santinţă cumulată de 24 de ani.

Decizia de luni s-a bazat şi pe faptul că fiul victimei, Salah Khashoggi a declarat în luna mai că i-a iertat pe ucigaşii tatălui său, ceea ce a dus la clemnţa curţii.

„În această noapte binecuvântată din luna binecuvântată a Ramadanului ne aducem aminte de spusele Domnului: dacă o persoană iartă şi se împacă, răsplata lui va veni de la Allah. Astfel, noi, fiii martirului Jamal Khashoggi, anunţăm că îi iertăm pe cei ce ne-au ucis tatăl, căutând astfel răsplata Domnului”, a scris pe Twitter fiul lui Jamal.

Citeşte şi: Alertă maximă, Maria Kolesnikova, lidera protestatarilor din Belarus, a fost răpită de pe stradă. Poliţia neagă orice implicare