Udrea: Responsabilitatea guvernului Ponta este să nu cadă în capcana lui Călin Popescu Tăriceanu

27 04. 2013, 14:07

„Ieşirea din procedura de deficit excesiv este o reuşită a Guvernului Boc şi a Preşedintelui Traian Băsescu, făcută cu mari sacrificii. Atât pentru populaţie, cât şi în plan politic pentru cei care şi-au asumat măsurile. Din păcate, noi, membrii Guvernului şi Preşedintele, am plătit costurile electorale ale faptului ca am luat măsurile care se impuneau. Ne-am sacrificat propria credibilitate pentru a reechilibra bugetar România”, a scris Elena Udrea pe blogul său, susţinând că speră ca în viitor, „românii vor reevalua guvernarea Boc şi vor realiza că a salvat ţara”.

Deputatul democrat-liberal mai afirmă că guvernul USL are posibilitatea să finanţeze proiectele necesare de investiţii, din fonduri guvernamentale sau cofinanţând pe cele din fonduri europene, investiţii care generează locuri de muncă.

Citeşte şi Băsescu: Nava e la cheu, în port sigur. Mulţumesc Guvernelor Boc, Ungureanu, Ponta VIDEO

„Având în vedere că Guvernul Boc a reuşit să aducă acest echilibru cu costuri mari în timp şi cu sacrificii din partea populaţiei, responsabilitatea care-i revine Executivului condus de Victor Ponta este să nu cadă în capcana lui Călin Popescu Tăriceanu din 2008 şi să dea drumul cheltuieli bugetare neacoperite, având în vedere că anul viitor este din nou unul electoral. (…) Odată ce premisele au fost create cu sacrificiul electoral al PDL, măcar USL să aibă inteligenţa să folosească această situaţie în folosul românilor, astfel încât toate eforturile din ultimii ani să nu fi fost zădărnicite”, conchide Elena Udrea.

Citeşte şi Traian Băsescu, la România TV: Dacă Ponta poate să introducă taxa de solidaritate, eu îl susţin