Ultimele luni printre „galactici”. Jose Mourinho pleacă de la Real Madrid

RomaniaTV.net
03 12. 2012, 09:38

Cotidianul spaniol Marca notează că atât antrenorul, cât şi preşedintele Florentino Perez consideră că este momentul încheierii contractului, iar preşedintele a apreciat că Mourinho „s-a sinucis” cu deciziile şi declaraţiile din acest sezon.

Concret, lui Mourinho i se reproşează conflictele cu Sergio Ramos şi Kaka, cu antrenorul de la Real Madrid B, dar şi relaţia încordată cu fanii.

Portughezul nu va mai pregăti formaţia blanco din campionatul viitor, pregătindu-se deja actele pentru rezilere la finalul actualului sezon„, scrie ziarul.

Jose Mourinho antrenează Real Madrid din 2010, când a semnat un contract pe patru sezoane. Din cele 140 de partide în care a condus formaţia madrilenă a câştigat 104, 20 le-a încheiat la egalitate şi a suferit 16 înfrângeri. Cu Real Madrid, Jose Mourinho a câştigat campionatul Spaniei (2012), Cupa Regelui (2011) şi Supercupa Spaniei (2012).