Un autobuz plin cu călători a luat foc în trafic FOTO

RomaniaTV.net
03 04. 2018, 07:20

Incidentul a avut loc pe bulevardul Lucian Blaga, din Satu Mare, în jurul orei 09.00, iar în autobuz se aflau şoferul şi opt pasageri.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare au declarat pentru News.ro că toţi călătorii s-au autoevacuat, astfel că nimeni nu a fost rănit.

„Pompierii au ajuns în scurt timp la locul incendiului, dar autobuzul ardea generalizat. Flăcările au fost lichidate şi se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor izbucnirii incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop, potrivit news.ro.

Pompierii au solicitat şi sprijinul Electrica, pentru deconectarea de la reţea a liniilor de electricitate de pe stradă, care au luat foc.

Incendiul a distrus complet autobuzul.