Un avion al companiei Turkish Airlines a aterizat de urgenţă la Sofia

10 08. 2014, 10:02

Un avion al companiei Turkish Airlines a aterizat de urgenţă la Sofia, din cauza unei alerte privind existenţa la bordul avionului a unui dispozitiv exploziv.  „Un calculator al cărui proprietar nu a putut fi identificat a creat suspiciuni la bord”, a comunicat conducerea aeroportului din Sofia.

Avionul a aterizat în siguranţă, iar pasagerii au fost verificaţi. Totuşi, computerul suspect afost detonat în mod controlat de către pirotehnişti.