Un băiat de 13 ani, diagnosticat cu meningită, a murit la spital în Timişoara

RomaniaTV.net
13 12. 2019, 08:02

Băiatul de 13 ani din comuna arădeană Almaș a început să se simtă rău la sfârșitul lunii noiembrie. După patru zile, starea copilului s-a agravat şi a fost dus la spital. Părinţii l-au găsit în stare de inconştienţă. Iniţial a fost internat, pe 29 noiembrie, la Spitalul de Pediatrie din Timișoara, ulterior a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase.

Copilul a fost diagnosticat cu meningoencefalită. Din păcate, medicii nu l-au mai putut salva.