Un băiat de 7 ani, violat în internatul Școlii Generale Ștefan cel Mare din Alexandria

08 02. 2013, 21:04

Bunica a fost cea care a sesizat că nepotul său nu este în regulă după ce acesta a revenit acasă de la școală. După ce l-a luat la întrebări, femeia s-a îngălbenit la față când a aflat că nepotul ei fusese violat în internatul școlii. Bunica a anunțat părinți copilului care au mers la Poliție și au făcut plângere, scrie exclusivnews.ro.

Mai multe echipaje de poliție împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean au mers, vineri seara, la unitatea școlară pentru anchetă. 

Probabil că, înregistrările de pe camerele de supraveghere din interiorul instituției vor elucida misterul. Elevul urmează să fie dus la medicul legist care să stabilească dacă acesta a fost supus la perversiuni sexuale de către alt bărbat.