Un bărbat a murit în timp ce se afla într-un centru de carantină

03 06. 2020, 15:08

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, care se întorsese din Germania în 22 mai, trebuia să stea în izolare la domiciliu 14 zile. Pentru că bărbatul nu a respectat măsura impusă de autorități, trei zile mai târziu a fost trimis într-un centru de carantină instituționalizată.

Miercuri, bărbatul nu și-a ridicat micul dejun și prânzul, motiv pentru care jandarmii au încercat să ia legătura cu acesta. Fiindcă bărbatul nu a răspuns, forțele de ordine au forțat ușa camerei unde stătea.

„În această dimineață și la prânz, bărbatul de 51 de ani care s-a întors dintr-o călătorie internațională, aflat într-un centru de carantină sub pază, nu a ridicat masa, astfel că jandarmii care asigurau paza locației de carantinare au încercat să ia legătura cu acesta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Ca urmare a faptului că nu au reușit să stabilească un contact, forțele de ordine au recurs la intrarea forțată în camera acestuia”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului.

Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență. De îndată a fost efectuat un apel la numărul unic de urgență 112.

Echipajele medicale care au intervenit la fața locului au constatat decesul acestuia.

O echipă formată din polițiști de la Investigații Criminale și Criminalistic se află la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul. Totodată, va fi efectuată necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza morții.

„Menționăm faptul că bărbatul nu a semnalat autorităților în niciun moment probleme de sănătate, simptomatologie specifică CoVid-19 sau alte probleme. Ultima dată când s-a luat legătura cu această persoană a fost în seara de 2 iunie. În funcție evoluția situației, vom reveni cu mai multe amănunte despre acest caz în momentul în care va fi definitivat raportul asupra decesului persoanei în cauză”, mai precizează autoritățile.

Citeşte şi Încă opt persoane au murit de coronavirus în România. Bilanţul deceselor a ajuns la 1296