Un condamnat la închisoare pentru agresarea sexuală a unei minore, eliberat în 2016, a întreţinut relaţii sexuale cu o nepoată

Un bărbat din localitatea vrânceană Ţifeşti a fost arestat preventiv pentru că a întreţinut relaţii sexuale orale cu nepoata sa. Bărbatul de 43 de ani a mai agresat sexual în trecut o fetiţă de 6 ani, fiind condamnat la 12 ani de închisoare, dar a fost eliebrat condiţionat în anul 2016.

RomaniaTV.net
13 iul. 2018, 13:33
Un condamnat la închisoare pentru agresarea sexuală a unei minore, eliberat în 2016, a întreţinut relaţii sexuale cu o nepoată

Agresiunea sexuală s-a petrecut zilele trecute într-o livadă din localitatea Ţifeşti, judeţul Vrancea.

Bărbatul a fost suspectat iniţial că ar fi comis infracţiunea de viol asupra nepoatei sale, care este minoră. În urma anchetei, poliţiştii au stabilit, însă, că vrânceanul de 43 de ani ar fi convins-o pe nepoata să întreţină relaţii sexuale fără a folosi violenţa, de aceea el va fi cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de întreţinere de relaţii sexuale cu un minor.

Suspectul a fost reţinut , iar magistraţii de la Judecătoria Panciu au dispus arestarea sa preventive pentru 30 de zile.

„S-a reţinut infracţiunea de act sexual cu un minor, în urma anchetei stabilindu-se că fapta a fost comisă în după amiaza zilei de 7 iulie. La audieri, bărbatul a recunoscut şi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a declarat procurorul Paul Mihăilă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

În trecut, bărbatul a mai fost comndamnat pentru că a agresat sexual o fetiţă de 6 ani. El a primit o condamnare de 12 ani de de detenţie, fiind eliberat condiţionat în luna iunie 2016.