Un consilier local şi trei angajaţi ai Ocolului Silvic Ploieşti, vizaţi într-un dosar de furt de lemn

17 04. 2018, 08:31

Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, principalii suspecţi în dosarul privind infracţiuni silvice în care poliţiştii au făcut cinci descinderi, marţi, sunt consilierul local Cristian Duma, membru al Consiliului Local Păuleşti, un inginer silvic şi doi pădurari, anagajaţi ai ocolului Silvic Ploieşti.

Cei patru sunt bănuiţi că, începând cu anul 2017, au tăiat ilegal cantităţi de lemn din pădurea Păuleşti, arborii fiind exploataţi printr-o firmă deţinută de către consilierul local. Astfel, pentru a nu da de bănuit, angajaţii ocolului silvic marcau stejari pe care voiau să îi taie, iar după ce arborii erau doborâţi erau preluaţi de către muncitorii firmei politicianului.

Pentru a putea exploata cantităţile de lemn tăiate ilegal, angajaţii silvici intrau în programul SUMAL, în care sunt trecute activităţile de exploatare a lemnului şi operau ilegal în acest program. Pentru a nu fi depistaţi, angajaţii ocolului Silvic foloseau conturile a doi colegi, funcţionari , fără acordul acestora, au stabilit poliţiştii pe parcursul anchetei.

Sursele judiciare citate au precizat că, în momentul în care poliţişti în civil au mers în pădure pentru a fotografia arborii marcaţi pentru a fi tăiaţi ilegal, cei patru au fost înştiinţaţi iar a doua zi marcajele au dispărut, iar suspecţii au renunţat să mai doboare stejarii.

În urma percheziţiilor, persoanele vizate au fost ridicate şi duse la sediul Poliţiei Prahova pentru audieri.

Percheziţii în Prahova şi Dâmboviţa la hoţii de lemne