Un copil luptă cu întunericul de 4 ani. Valentin vrea să vadă culorile toamnei şi jucăriile din camera lui
Valentin Cristea a venit pe lume în urmă cu aproape patru ani, într-o zi de decembrie, într-o maternitate din Râmnicu Sărat. S-a născut prematur la şapte luni prin cezariană şi pentru că era prea micuţ a stat cinci săptămâni într-un incubator în Maternitatea din Buzău unde s-a luptat pentru viaţa lui. A simţit căldura părinţilor încă de la prima atingere pentru că era iubit din tot sufletul. Venise târziu în familie, el fiind al doilea copil după o fată de 16 ani. După cinci săptămâni, medicii au dat bilet de externare prin care părinţii primeau cea mai bună veste: era perfect sănătos. Toată familia era fericită pentru că ce fusese mai greu trecuse cu bine, însă lucrurile stăteau cu totul şi cu totul altfel.
Au aflat că în America, băiatul poate fi salvat. Înainte de a ajunge peste ocean, aveau nevoie să meargă în Italia la un control pentru că doctorul din America era originar din Italia. Au făcut control, au reuşit să strângă şi bani pentru a pleca în America la operaţie şi în mai 2013, copilul a fost operat.
Întervenţia a decurs bine şi băieţelul a început să zărească puţin cu ochiul drept. Procesul de vindecare este lung şi anevoios, dar există speranţe. Acum băieţelul trebuie să ajungă din nou în Italia la un control şi pentru asta este nevoie de o mie de euro. Pentru mulţi oameni nu înseamnă nimic, însă pentru părinţii copilului înseamnă o avere.
„Aş da orice să pot să-i salvez ochişorii. Când ne ia braţe pune mânuţele pe faţa noastră pentru a ne recunoaşte, ţi se rupe inima. Într-o zi mi-a zis: Mama, te văd! Nu pot găsi cuvintele potrivite pentru a descrie ce a fost în sufletul meu în acel moment. Vede în umbre şi lumini, trăieşte în umbre şi lumini. Ne dorim să se facă bine, ne dorim să nu mai depindă de noi că noi nu o să trăim veşnic. Visez ca în viitor să se poată descurca singur, să meargă la şcoală, să înveţe o meserie”, spune tatăl lui Valentin.
Au nevoie de ajutor pentru a-i oferi copilului o viaţă normală.
Cei care vor să întindă o mână de ajutor pot face donaţii în conturile de mai jos:
- Titular: Cristea Florica Nicoleta
Cod IBAN: RO03RNCB0097063497800002
COD IBAN: RO73RNCB0097063497800003
Sucursala: BUZAU RIMNICU SARAT
sau
- Titular: Cristea Florica Nicoleta
Cont la Banca Transilvania
RON: RO07BTRLRONCRT 0202303701
USD: RO58BTRLUSDCRT 0202303701
Sucursala: BUZAU RIMNICU SARAT