Un microbuz cu pasageri români, implicat într-un accident în Ungaria: Un MORT şi 15 răniţi VIDEO

15 11. 2015, 08:05

Accidentul s-a produs într-o intersecție din localitatea Pusztaszer, din cauză că microbuzul românesc nu a acordat prioritate autoturismului înmatriculat în Ungaria, potrivit Agerpes. Din primele verificări a rezultat că autoturismul era condus de o femeie din județul Csongrad, care și-a pierdut viața în urma impactului, iar 15 persoane aflate în microbuzul românesc au fost rănite.

Circulația în zonă a fost închisă, iar poliția a demarat cercetări pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.

Purtătorul de cuvânt al poliției județului Csongrad, Szilvia Szabo, a declarat că pasagerii microbuzului sunt cetățeni români. Patru dintre ei au suferit leziuni grave, iar 11 au fost răniți ușor în accident, toți fiind transportați la spitale din zonă pentru îngrijiri medicale.

CITEŞTE ŞI: Accident TERIBIL în centrul Capitalei. O motociclistă, lovită în plin de o masină