Un microbuz plin cu pasageri, implicat într-un accident pe DN 13. O persoană a murit, două au fost rănite

08 09. 2017, 04:29

Accidentul a avut loc între Braşov şi Feldioara, unde un microbuz plin cu pasageri s-a ciocnit cu un TIR, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.

În urma impactului, unul dintre pasagerii din microbuz şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost răniţi. Ei au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi fracturi şi au fost transportaţi la spital.

La faţa locului s-au aflat patru ambulanţe SMURD şi două echipaje de descarcerare.