Un militar american a jurat credinţă Statului Islamic. Bărbatul a ameninţat cu un atac armat

11 07. 2017, 05:41

Aflat la datorie în Hawaii, un militar al armatei americane care servea în Hawaii a fost acuzat că a furnizat sprijin material grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS).

Soldatul Ikaida Erik Kang a fost identificat de FBI şiu s-a aflat că se folosise şi de o dronă în acest scop. El are 34 de ani şi a luptat pe fronturile din Afganistan, în 2013 şi Irak, în 2011. Militarul primise şi decoraţii pentru serviciile sale militare, potrivit CBSNews. 

Oficialităţi din FBI l-au identificat pe soldat şi au informat că acesta încercase să furnizeze Statului Islamic o serie de documente cu conţinut militar secret. Soldatul încercase să le ofere jihadiştilor şi antrenament militar.

Kang a primit, pentru meritele sale pe câmpul de luptă, „Medalia pentru Războiul împotriva Terorismului Global”.

Tatăl lui Kang s-a declarat „şocat” de acuzaţiile grave aduse fiului său. „Sunt şocat. Este un copil minunat. Este de necrezut ce i se întâmplă. Niciodată nu a fost aşa”, a mai spus tatăl lui care crede că fiul său poate să fi suferit de un sindrom post-traumatic din cauza condiiţiilor de război, aşa cum li s-a întâmplat şi altor militari americani care au luptat în Irak şi Afganistan.