Un mort şi doi răniţi, după ce o maşina a intrat într-un TIR, pe DN 2, la Bacău

17 06. 2019, 06:13

Potrivit poliţiştilor din Bacău, luni dimineaţă, un conducător auto de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în localitatea Răcăciuni, pe fondul oboselii la volan, a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal într-un TIR.

„Din impact, ambele autovehicule au ieşit în afara părţii carosabile. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto de 54 de ani, rănirea gravă a pasagerei din autoturism, o femeie de 42 de ani, şi rănirea uşoară a şoferului de 39 de ani, din judeţul Prahova”, a transmis IPJ Bacău.

Şoferul TIR-ului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporala din culpă.