Un poliţist cercetat penal, noul şef al Poliţiei Rovinari

03 03. 2016, 07:42

Liviu Stochean a condus din septembrie 2015 și până la sfârșitul lunii februarie a acestui an Poliția Rovinari, după ce Constantin Bărbulescu, fostul șef, și-a dat demisia. Stochean, care în 2014 a fost cercetat pentru abuz în serviciu, era adjunctul lui Bărbulescu și de aceea i-a luat locul acestuia. Liviu Stochean a mai lucrat la Poliția Motru, a fost și şef la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu şi şef al Poliţiei Mătăsari, potrivit gorj-domino.ro.

Minel Sanda a lucrat la Serviciul de Investigare a Fraudelor Gorj. În ianuarie 2012, ofiţerul Minel Sanda a avariat cinci autoturisme după ce s-a urcat băut la volan. Polițistul se afla în concediu la momentul producerii evenimentului. Atunci, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe strada Victoriei din Târgu Jiu, a pierdut controlul asupra direcţiei, a acroşat două autoturisme parcate pe partea dreaptă a părţii carosabile, după care a tamponat alte două autovehicule care circulau regulamentar din sens opus, accidentul de circulaţie soldându-se doar cu pagube materiale.

„Poliţiştii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că ofiţerul Minel Sanda prezenta o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spuneau oamenii legii.

Poliţiştii rutieri i-au reţinut permisul în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce. Accidentul și fapta polițistului au fost cercetate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Polițistul a cerut, în cursul urmăririi penale, recalcularea alcoolemiei de către Institutul de Medicină Legală «Mina Minovici» din București. În aprilie 2012, subcomisarul Minel Sanda a fost scos de sub urmărire penală, de către procurorii Curţii de Apel Craiova, după ce a depus la dosar recalcularea alcoolemiei, ce-i era favorabilă.

Citeşte şi Adjunctul Vămii Albiţa a fost prins băut la volan. Permisul de conducere i-a fost suspendat