Un săptămânal italian a dat de urma unui tablou necunoscut al lui Da Vinci

RomaniaTV.net
04 10. 2013, 07:02

Uleiul pe pânză măsoară 61 cm x 46,5 cm şi o reprezintă pe marchiza de Mantova din profil. Este ‘transpunerea fidelă a unui celebru desen pregătitor expus la Luvru’, care era până acum singura dovadă a existenţei tabloului, afirmă săptămânalul.

Expert în Da Vinci, profesorul Carlo Pedretti a declarat revistei că ‘recunoaşte în tabloul excepţional stilul lui Leonardo’. Sette reproduce scrisoarea pe care cercetătorul a scris-o reprezentanţilor proprietarilor tabloului, în care povesteşte împrejurările în care ar fi putut fi pictată pânza. ‘În octombrie 1514, Isabella d’Este se afla la Vatican, ca oaspete a papei Leon al X-lea, şi al fratelui acestuia, Giulio de Medici. Este imposibil ca ea să nu fi vrut să îl revadă cu acea ocazie pe Leonardo (pe care îl găzduise când acesta plecase din Milano, după invadarea oraşului de către francezi, în 1499, şi care îi promisese în schimb că o să îi facă portretul – n.r.)’

Cercetătorul adaugă: ‘De aici originea acestui excepţional tablou în care nu mi-e deloc greu să recunosc stilul lui Leonardo, mai ales la redarea feţei’.

‘Proprietarii tabloului sunt o familie italiană, care deţine o colecţie de circa 400 de tablouri din numeroase achiziţii făcute de strămoşii ei’, scrie Sette.

Oficial, lui Leonardo da Vinci (1452 – 1519) îi sunt atribuite doar în jur de 15 tablouri.