Un tânăr de 23 de ani a comis patru infracţiuni într-o singură noapte

RomaniaTV.net
03 10. 2012, 19:33

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, toate faptele de care este acuzat tânărul de 23 de ani au fost comise în municipiul Bârlad, într-un interval de câteva ore, timp în care nu a fost identificat de poliţişti.

Seria infracţiunilor a fost deschisă cu o tânără de 19 ani, pe care bărbatul a acostat-o pe strada Nicolae Bălcescu şi, sub ameninţarea cuţitului, a încercat să o forţeze să meargă cu el într-o zonă mai puţin circulată, cel mai probabil cu intenţia de o viola. Norocul tinerei a fost că, în acel moment, prin zonă a trecut un bărbat căruia i-a cerut ajutorul, recidivistul luând-o speriat la fugă.

Ulterior, susţin poliţiştii, tânărul a intrat într-un apartament situat la etajul întâi al unui bloc din Bârlad, profitând de faptul că fereastra era deschisă. Recidivistul a furat cei 12 lei găsiţi într-o poşetă, precum şi un spray iritant-lacrimogen, după care a părăsit imobilul.

La scurt timp, tânărul a intrat, tot pe fereastra lăsată deschisă, într-o altă locuinţă, de această dată situată la parterul unui bloc. El a luat, dintr-o cameră a apartamentului, 600 de lei, iar apoi a mers în altă încăpere, unde se afla proprietara.

„Recidivistul i-a cerut femeii, sub ameninţarea unui cuţit, să întreţină raporturi sexuale cu el. Întrucât victima a refuzat şi s-a împotrivit, suspectul a lovit-o de mai multe ori cu pumnul în faţă, iar apoi a părăsit locuinţa”, a declarat, miercuri, responsabilul mass-media din cadrul IPJ Vaslui, Loredana David.

Reţinut iniţial de poliţişti pentru 24 de ore, tânărul a fost prezentat de procurorul de caz instanţei cu propunerea de arestare preventivă, iar magistraţii Judecătoriei Bârlad au emis pe numele recidivistului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile sub acuzaţiile de furt, tentativă de viol, ameninţare şi lipsire de libertate.