Una caldă, una rece pentru familia Becali. Un membru al „clanului” începe anul mai bogat cu 13 milioane euro

26 12. 2013, 09:57

Vasile Geambazi va primi la începutul anului 13 milioane de euro, potrivit cancan.ro. În spatele acestei afaceri s-a aflat la început Gigi Becali. În 2006, el a cumpărat drepturile litigioase pentru un teren situat în Voluntari, pentru care a plătit un milion de euro. Trei ani mai târziu, patronul Stelei a vândut drepturile litigioase nepotului său, pentru 100 de mii de euro.

La scurt timp, Geambazi a depus cerere către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprie­tăţilor (ANRP) să fie despăgubit pentru aceste drepturi litigioase. Vasile Geambazi s-a judecat o bună perioadă de timp pentru a primi despăgubiri, iar într-un final instanţa i-a dat câştig de cauză. Astfel, ANRP a fost obligată de Curtea Supremă să plătească în total 65 de milioane de euro.