US OPEN 2015. Eugenie Bouchard, accidentare gravă, în vestiar. Canadianca a suferit o comoţie cerebrală

07 09. 2015, 06:38

US OPEN 2015. ”Eugenie Bouchard s-a retras din turneu, după ce a suferit o comoție cerebrală”, au explicat organizatorii într-un comunicat.

”După meciul său de sâmbătă seara, d-ra Bouchard a alunecat și a căzut la vestiare, suferind rană la cap”, a precizat directorul turneului, David Brewer, adăugând că jucătoarea canadiană a primit imediat îngrijiri medicale și se află în continuare sub observație.

Surse apropiate jucătoarei au menționat că Bouchard, care se ducea să facă o baie cu gheață, a alunecat pe podeaua căzut umedă și s-a lovit la cot și la cap.

La simplu, Bouchard trebuia să joace duminică, în optimi, cu italianca Roberta Vinci. Genie Bouchard s-a retras și din probele de dublu feminin (unde făcea pereche cu rusoaica Elena Vesnina) și dublu mixt (unde îl avea partener pe australianul Nick Kyrgios).