USL atacă la Curtea Constituţională Legea asistenţei sociale

RomaniaTV.net
24 11. 2011, 12:27

Potrivit Mediafax, Lia Olguţa Vasilescu a precizat că USL va ataca la CCR această lege atât pe procedură, cât şi pe fond, susţinând că la Camera Deputaţilor a fost dat „un vot fraudulos”.

Senatorul PSD a explicat că la votul final asupra legii iniţial au fost anunţate 164 de voturi „pentru” care ar fi fost insuficiente, iar la câteva secunde pe tabelul electronic s-a modificat numărul de voturi „pentru” la 168.

De asemenea, Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că iniţiatorul acestei legi a fost Sebastian Lăzăroiu care într-o emisiune televizată ar fi recunoscut că nu ştie câte persoane asistate sunt în România.

„Iniţiatorul acestei legi a fost Sebastian Lăzăroiu, cel care a recunoscut că nu ştie câţi asistaţi sunt în România, dar a făcut această lege”, a adăugat Vasilescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Economist Conferences Bucharest Summit, că cele 54 de programe naţionale de protecţie socială costă 19 miliarde de lei anual, el precizând că prin legea care reduce numărul acestora la nouă se va face o alocare corectă a resurselor.

„Slavă Domnului, ieri a trecut prin Parlament şi legea care reduce numărul de programe naţionale la 9 de la 54, urmând să se facă o gestionare corectă a alocării resurselor pentru suport social al celor care într-adevăr au nevoie”, a spus Băsescu.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, Legea asistenţei sociale, deputaţii opoziţiei neexprimându-şi votul.

Reprezentanţii PSD şi PNL s-au opus acestui proiect de lege, pe motiv că este un pretext de diminuare în bugetul de stat pe 2012 a cheltuielilor cu asistenţa socială.

Camera Deputaţilor este forul decizional în cazul acestui proiect de lege, pe care Senatul l-a adoptat tacit, după ce a blocat proiectul timp de două luni.

Proiectul legii asistenţei sociale adoptat marţi de deputaţi prevede că responsabilitatea privind dezvoltarea capacităţii de integrare socială şi soluţionarea situaţiilor de dificultate revine fiecărei persoane, precum şi familiei acesteia.

Acesta mai defineşte sistemul de asistenţă socială, clasificarea, criteriile de acordare, organizarea beneficiilor şi serviciilor sociale, propune înfiinţarea Institutului Naţional de Evaluare a Dizabilităţii, regulile de alocare a fondurilor de la bugetul de stat pentru serviciile sociale. Beneficiile sociale şi serviciile sociale vor fi reglementate prin legi speciale.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a introdus unele amendamente, cele mai multe de formă. Unele prevederi introduse de comisie se referă însă la precizarea că beneficiile de asistenţă socială finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se vor acorda sub rezerva achitării de către beneficiar a obligaţiilor de plată către bugetul local.

Plata beneficiilor sociale se poate efectua în funcţie de opţiunile beneficiarului şi în tichete sociale, nu numai prin mandat poştal sau cont bancar. Modalitatea de acordate prin tichetele sociale se va stabili prin legi speciale.

Alte prevederi introduse de comisie se referă la faptul că serviciile sociale pot funcţiona numai dacă sunt acreditate şi că autorităţile administraţiei publice vor asigura informarea beneficiarilor cu privire la serviciile oferite de furnizorii privaţi de servicii sociale, iar beneficiarul are dreptul să aleagă liber dintre furnizorii de servicii acreditaţi.

Ministerul Muncii va avea şi atribuţia de a analiza anual, la nivel naţional, datele privind sărăcia, incluziunea socială şi să identifice factorii care duc la incluziune socială, să elaboreze rapoarte, să formuleze recomandări pe această temă.

Alte amendamente ale comisiei de administraţie prevăd că activitatea de evaluare a personalelor care prezintă afecţiuni generatoare de dizabilităţi sau de invaliditate se va realiza de Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare.

Un amendament introdus la propunerea opoziţiei prevede că sumele alocate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea serviciilor sociale se realizează în următoarea ordine: serviciile sociale ale copilului separat de părinţi care necesită protecţie specială, serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi, în funcţie de tipul serviciilor, serviciile adresate copilului şi familiei, precum şi pentru persoanele vârsnice, serviciile adresate persoanelor fără adăpost şi persoanelor cu risc de excluziune socială, în funcţie de tipul serviciilor.