Valeriu Zgonea, repartizat la Comisia pentru drepturile omului. Cine i-a luat locul la Comisia pentru afaceri europene

21 06. 2016, 12:30

Conform propunerii din partea grupului PSD privind componența Comisiei pentru afaceri europene, aici intră domnul Florin Pâslaru în locul domnului Valeriu Zgonea. S-a stabilit în legătură cu locurile care erau disponibile la trei comisii, cea pentru drepturile omului, administrație și industrii, pentru deputații neafiliați, s-a stabilit că deputatul neafiliat, domnul Zgonea, intră la Comisia pentru drepturile omului întrucât la drepturile omului au fost cele mai puține locuri ocupate. E ceva normal, care trebuia stabilit. Biroul permanent este cel care stabilește comisiile pentru deputații neafiliați„, a spus secretarul Camerei Niculae Mircovici la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Valeriu Zgonea nu mai este preşedintele Camerei Deputaţilor din data de 13 iunie, in urma unei proceduri prin care plenul a „luat act” de faptul ca acesta nu mai are sprijin politic, dupa ce a fost exclus din PSD.